Aparatură de mare valoare donată spitalului

Alți trei angajați ai Secției de cardiologie și trei pacienți au fost infectați cu noul coronavirus

În data de 18 iunie reprezentanții Asociației Casin și al Asociației pentru Județul Harghita au predat Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a hotă biosecuritate, cumpărată din donații. La conferința de presă organizată cu această ocazie, reprezentanții spitalului au prezentat și situația infecțiilor cu coronavirus de pe Secția de cardiologie a spitalului.

20200618A fost semnat contract de comodat și reprezentanții Asociației Casin și ai Asociației pentru Județul Harghita au predat spitalului o hotă biosecuritate, în valoare de 47 mii lei, cumpărată din donații. Aparatura predată spitalului pe perioadă nedeterminată va fi folosită în laboratorul de biologie moleculară.

Managerul spitalului, dr. Konrád Judit și-a exprimat mulțumirile în numele instituției pentru donația primită care va mări capacitatea de diagnosticare a spitalului. ”Situația epidemiologică ne-a schimbat planurile inițiale: în locul în care ar fi trebuit să amplasăm această hotă, acum se face loc pentru zona roșie, unde să fie primiți pacienții cu suspiciunea infectării de coronavirus. Această zonă va fi amenajată aici pentru ca secția de ortopedie să-și poate reprimi spațiile inițiale, pentru că această secție nu numai că și-a menținut activitatea, dar chiar și-a lărgit-o, primind pacienți și din județul Covasna și din zona Odorhei. Pentru hota sterilă o să amenajăm un nou spațiu. Vă mulțumim că ne ajutați munca” – a spus managerul.   

Bővebben

Șapte angajați infectați cu coronavirus

 

Șapte angajați ai Secției de cardiologie al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, au fost testați pozitiv la coronavirus marți seara. Conducerea spitalului a relatat despre această situație miercuri în cadrul unei conferințe de presă. 

Din cauza unor simptome ușoare, caracteristice noului coronavirus, în ziua de marți, 16 iunie s-au efectuat teste PCR pentru angajați al Secției de Cardiologie al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc și pentru șapte persoane – asistente și registrator medical – s-a confirmat infecția.   

În cadrul conferinței de presă dr. Konrád Judit, managerul spitalul a relatat, în urma acestui rezultat a fost testat tot personalul secției cu testul rapid și toate rezultatele au fost negative. Pentru confirmarea acestor rezultate în ziua de azi s-au recoltat probe pentru testul PCR pentru 7 medici, 19 asistenți medicali, 14 infirmiere, 2 îngrijitoare. Rezultatele acestor teste se vor afla în cursul acestei seri. 

Bővebben

Mulțumiri donatorilor

Au rezumat acțiunea de binefacere pornită după începerea pandemiei de coronavirus și și-au exprimat mulțumirile pentru donațiile primite vineri, într-un mesaj video dr. Konrád Judit, managerul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc și Borboly Csaba, președintele  Consiliului Județean Harghita, în a cărei subordine funcționează spitalul.    Valoarea totală a donațiilor oferite până în momentul actual…

Bővebben

DRAGI FAMILII!

Din cauza pandemiei de coronavirus, pentru prevenirea infecțiilor sunt în vigoare în continuare măsuri speciale în Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, pentru protejarea sănătății Dumneavoastră și a personalului instituției. Totodată, unele măsuri s-au schimbat față de cele publicate anterior.  Informațiile despre internare, travaliu, naștere le găsiți mai jos.  Vă rugăm, ca la prezentarea în…

Bővebben

Concurs pentru medici – 10 iunie 2020

  Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, cu sediul în municipiul Miercurea Ciuc, str. Dr.Dénes László, nr.2, judeţul Harghita, în conformitate cu prevederile art.27 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, angajează până la maxim 30 de zile de la încetarea stării de alertă. Spitalul Judeţean de Urgenţă…

Bővebben

Concurs pentru medici – 9 iunie 2019

  Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, cu sediul din municipiul Miercurea Ciuc, str. Dr.Dénes László, nr.2, judeţul Harghita, în conformitate cu prevederile art.27 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, angajează până la maxim 30 de zile de la încetarea stării de alertă. Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea…

Bővebben

Aparatură medicală și echipamente de protecție de mare valoare

 

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a preluat vineri, 29 mai 2020 o donație de mare valoare din partea MOL România și Fundația pentru Parteneriat. 

După cum au anunțat, MOL România, prin Fundația pentru Parteneriat, sprijină cu 100 000 de euro eforturile de combatere a pandemiei cu noul coronavirus ale spitalelor din Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc și Sfântu Gheorghe. Din această donație Fundația pentru Parteneriat a cumpărat echipamente de protecție și aparatură medicală pentru cele trei instituții. Reprezentanții fundației au predat donația conducerii și medicilor Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc vineri, 29 mai 2020. 

MolPolgartars1

În numele angajaților și pacienților Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc – unitate care funcționează în subordinea Consiliului Județean Harghita – dr. Konrád Judit, managerul spitalului, și-a exprimat mulțumirile. După acum a arătat, aparatura primită va contribui la siguranța angajaților și la îngrijirea pacienților la un nivel cât mai înalt. Managerul a amintit, Mol România și Fundația pentru Parteneriat au mai ajutat spitalul, oferind sprijin important și cu alte ocazii. 

Bővebben

S-a început activitatea în secția externă a spitalului

 

Marți, 26 mai 2020 s-a început activitatea în secția externă a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, amplasat în Centrul Multifuncțional din Șumuleu Ciuc al Consiliului Județean Harghita. În această secție externă vor fi internate persoanele infectate cu noul coronavirus, asimptomatice, cu forme ușoare și fără factori de risc. 

MultifunkcionalisKozpont

Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr 753/2020 la nivelul fiecărui județ pot fi desemnate unități de izolare și tratament destinate persoanelor cu infecție SARS-CoV-2, cu forme asimptomatice, devenite asimptomatice sau cu forme ușoare și fără factori de risc. După ce numărul cazurilor s-a înmulțit în zona Ciuc și secțiile dedicate îngrijirii bolnavilor cu Covid-19 s-au aglomerat, s-a luat decizia de a înființa un astfel de secție externă și al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc. Consiliul Județean Harghita, în a cărui subordine funcționează spitalul a oferit pentru acest scop Centrul Multifuncțional din Șumuleu Ciuc. 

Bővebben

A crescut numărul cazurilor, să fim precauți!

  În ultimele două zile a crescut semnificativ numărul cazurilor confirmate de infecție cu coronavirus în Miercurea Ciuc. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc face apel la locuitorii zonei pentru respectarea regulilor de prevenire a bolii Covid-19.  „De la o zi la alta avem mai mult de zece cazuri pe zi, secția spitalului dedicată…

Bővebben

Echipament de protecție, bani și gesturi frumoase

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc a beneficiat și în săptămânile trecute de numeroase donații, reprezentanții spitalului au preluat echipamente de protecție și aparatură medicală. Am avut parte și de gesturi frumoase.

adomany RMDSZ2S-a extins lista donatorilor în zilele trecute. De la Instel Srl. am preluat un kit de izolație RNA în data de 12 mai, acest kit permite efectuarea a 200 de teste coronavirus. Spitalul a primit și în luna mai echipamente de protecție în cantitate însemnată. A continuat ajutorul primit din partea Inspectoratului Pentru Situații de Urgență ”Olt” al Județului Harghita: în luna mai am preluat 2 900 viziere de protecție, 200 măști protecție FFP2, 490 măști protecție FFP3, 600 mănuși de protecție și 150 combinezoane. Casa de Asigurări de Sănătate Harghita a predat deja de trei ori echipamente de protecție, de această dată am primit 190 bucăți măști de protecție. Firma Engmatec Srl. a donat 2 500 de lei și 120 bucăți de măști FFP2. Conducerea spitalului a preluat o donație însemnată în data de 13 mai: la solicitarea UDMR, prin binevoința donatorului privat Frank Liu din Taiwan, cu ajutorul Guvernului Ungariei au sosit 16 800 bucăți măști chirurgicale (pe fotografia atașată).

Bővebben