20 octombrie este Ziua Mondială a Osteoporozei. Dr. Erőss Mária, medic primar balneofizioterapie, a rezumat cu această ocazie ce trebuie să știm despre această boală care deseori nu prezintă simptome.
Osteoporoza este cea mai comună boală a metabolismului osos, care implică pierderea masei osoase și subțierea structurii oaselor. Este o afecțiune frecventă, afectând între 8 și 10% din populație, dar este mai des diagnosticată la persoanele în vârstă, la femei și la persoanele cu pielea de culoare deschisă. De remarcat că osteoporoza este din ce în ce mai frecventă și la bărbați.
Osteoporoza este o boală insidioasă, care pătrunde treptat în viața noastră, adesea fără simptome evidente, iar în multe cazuri, prima manifestare a acesteia este fractura osului subțire. Alte simptome sunt cauzate de fracturile microscopice care apar în contextul subțierii oaselor, mai ales în vertebrele coloanei vertebrale. Acestea conduc la creșterea durerilor de spate, a cifozei (înclinare exagerată a coloanei dorsale), deplasarea înainte a trunchiului și înclinarea pelvisului. Dezechilibrul dintre mușchii abdominali și cei din spate duce la tulburări de coordonare a mișcării, crește riscul de căderi și fracturi.
Osteoporoza este numită și “boala oaselor fragile,” iar complicația sa cea mai temută este fractura oaselor, care apare cel mai adesea la încheietura mâinii, în vertebrele coloanei sau la șold. La persoanele în vârstă și la cei cu alte afecțiuni de sănătate, o fractură a șoldului poate fi chiar fatală, sau fracturile repetate ale vertebrelor pot provoca dureri intense și limitări ale mișcării, ducând la o scădere semnificativă a calității vieții.
Pentru a preveni osteoporoza, trebuie să ținem cont de următoarele aspecte:
- Trebuie să ajutăm organismul să dezvolte o masă osoasă cât mai mare și un sistem osos sănătos. În copilărie, adolescență, în perioada de creștere, este important să avem o alimentație corectă (cu aport de calciu și vitamina D și facilitarea formării acesteia). Trebuia să facem mișcare în mod regulat, și să evităm factorii dăunători (fumat, sedentarism).
- După vârsta de 50 de ani, în special în prezența factorilor de risc (fumat, predispoziție genetică, boli de absorbție, corticoterapie), este necesar să fim atenți la semnele debutului bolii, de exemplu efectuând Osteodensitometria DEXA și să urmăm tratamentul recomandat de medic. Osteodensitometria va fi disponibilă din nou în spitalul nostru după reabilitarea clădirii policlinicii.
- Tratamentul cu medicamente (care pot preveni absorbția osoasă sau chiar ajuta la construirea oaselor noi) nu este suficient de eficient în sine. Mișcarea, alimentația echilibrată și expunerea la soare sunt foarte utile. De asemenea, trebuie menționat că, în cazul fracturilor vertebrale, este disponibilă vertebroplastia și în spitalul nostru. Această procedură constă în stabilizarea vertebrei afectate prin infiltrare unui material (ciment) pentru a le stabiliza.



