Spitalul Judeţean  de Urgenţă Miercurea-Ciuc, Jud. Harghita scoate la concurs în conformitate cu prevederile Ord.Min.Sănătăţii Nr. 869/2015, cu completările şi modificările ulterioare, următoarele posturi:

– două posturi cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină de laborator la Laboratorul de analize medicale;

– un post cu normă întreagă de biolog specialist pentru Laboratorul de analize medicale;

– un post cu normă întreagă de biolog pentru Laboratorul de analize medicale;

 

Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

– cererea în care se menţionează postul pentru care doreşte să concureze;

– copia de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, și respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;

– copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;

– dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la  628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori cele de la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România;

– acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;

– cazierul judiciar;

– certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;

– chitanţa de plată a taxei de concurs;

– copia actului de identitate în termen de valabilitate;

– certificat de naștere/căsătorie.

Taxa de concurs este de 150 de lei şi se achită la sediul unităţii.

Copiile documentelor vor fi însoțite de original. Documentele prevăzute la lit. d), f) şi g) sunt valabile trei luni şi se depun la dosar în termen de valabilitate. 

În cazul posturilor de biolog debutant, biochimist debutant sau chimist debutant, documentele prevăzute la lit. c) şi d) se înlocuiesc cu declaraţia pe propria răspundere a candidatului. 

 

Tematica de concurs/examen sunt publicate pe site-ul spitalului: www.spitalmciuc.ro, pe site-ul Consiliului Judeţean Harghita: www.judetulharghita.ro şi sunt afişate la sediul spitalului.

Înscrierile la concurs se fac la sediul unităţii în termen de 15 zile de la apariţia acestui anunţ, respectiv până în data de 22.11.2019, în intervalele orare: 8:00-14:00, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 şi 90 de zile de la publicarea în “Viaţa Medicală”.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, Serviciul RUNOS, tel: 0266/324193, int.109.

 

Manager,

Dr. Konrád Judith

 

Tematică Medic de specialitatea de medicină de laborator

Tematică și bibliografie Biolog

Rezultatul selecției dosarelor: se poate descărca aici

Rezultatul probei scrise-medici: se poate descărca aici

Rezultatul probei scrise-biologi: se poate descărca aici

Rezultatul probei practice-medici1: se poate descărca aici

Rezultatul probei practice-medici2: se poate descărca aici

Rezultatul probei practice-biologi1: se poate descărca aici

Rezultatul probei practice-biologi2: se poate descărca aici

Rezultatul evaluării activității-biologi1: se poate descărca aici

Rezultatul evaluării activității-biologi2: se poate descărca aici

Rezultatul final-medici1: se poate descărca aici

Rezultatul final-medici2: se poate descărca aici

Procesul verbal de validare a rezultatelor finale: se poate descărca aici

Rezultatul final-biologi1: se poate descărca aici

Rezultatul final-biologi2: se poate descărca aici