După prezentări, premiul Mihai Eminescu a fost înmânat medicului de către Borboly Csaba.
”Practicarea medicinii este o vocație. Aceasta înseamnă și faptul că programul de muncă nu se sfârșește la ore fixe. Mai ales în zilele noastre, dar și în general este adevărat, că avem nevoie din ce în ce mai mulți medici pentru comunitatea noastră, medici care își practică meseria cu dăruință. Adrian-Cristian Dobrică este un astfel de medic, devotat meseriei sale, o persoană care prin personalitatea deschisă, jovială și onestă ajută și starea sufletească a pacienților. Mă bucură faptul că-i înmânez acest premiu” – a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
Premiul Mihai Eminescu al Consiliului Județean Harghita este acordat în fiecare an acelor personalități care contribuie la dezvoltarea județului, la identificarea și rezolvarea problemelor locale. Activitatea medicului de un înalt profesionalism, depusă cu abnegație în slujba celor suferinzi, devotamentul și pasiunea față de meseria pe care o practică, a contribuit la creșterea prestigiului Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc și implicit la promovarea şi dezvoltarea județului Harghita – se află în textul laudatiei prezentate.
Devotamentul doctorului Dobrică reiese chiar din propriile cuvinte: „Ceea ce este de salutat, este că marea majoritate a cazurilor speciale sunt rezolvate în ultimii ani la noi în spital, cu rezultate extraordinare din punctul meu de vedere, comparabile, cu toată modestia, cu cele obţinute de centrele universitare, fapt care se datorează nu numai apariţiei de specialităţi noi, ci şi faptului că medicii titulari în specialităţile respective îşi fac treaba sârguincios, se perfecţionează continuu şi luptă cu ei înşişi, pentru a se autodepăşi. Este o generaţie de medici care s-ar putea să fie istorică pentru această regiune.”
Miercurea Ciuc, 14.12.2020


