Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, în a cărui subordine funcționează spitalul, a arătat, prin aceste servicii noi spitalul va fi fruntaș și între județele limitrofe. „Continuăm – întru-n demers foarte bine planificat – dezvoltarea spitalului. Pentru demararea investițiilor se depun eforturi comune împreună cu conducerea spitalului, cu care conlucrăm foarte eficient” – a declarat președintele Consiliului Județean Harghita.   

Dr. Kacsó Jolán, medicul șef al Unității de Primiri Urgențe al spitalului a apreciat deschiderea cabinetului ca un moment important în viața UPU.  A subliniat, acest cabinet este parte integrantă al UPU, iar acest lucru înseamnă pe lângă alte aspecte și faptul că serviciile sunt accesabile în 24 de ore din 24, șapte zile în din șapte și sunt gratuite atât pentru pacienții cu asigurare medicală, cât și pentru cei care nu au asigurare.      

fogaszat3

Medicul șef a amintit, Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1706 din 2007, care reglementează funcționarea unităților de primiri urgențe, stabilește și problemele dentare și serviciile care pot fi rezolvate, respectiv accesate în cadrul cabinetelor de medicină de urgență. Conform ordinului amintit, aceste probleme sunt: stomatite acute, gingivostomatitele ulceronecronice, pulpită acută, parodontită apicală acută, abcese, alveolite, hemoragie postextracţională, traumatisme dento-alveolare, extracţie dentară, pericoronarită, traumatisme maxilo-faciale, luxaţii articulaţia temporo-mandibulară. După rezolvarea urgenţelor medico-dentare, urmărirea evoluţiei pacientului şi a efectuării tratamentului de lungă durată se face într-un cabinet de medicină dentară, altul decât cel care face parte din structura UPU – se mai stipulează în ordinul amintit. 

 

Miercurea Ciuc, 11. 05. 2020