Pentru prevenirea unor accidente și întâmplări nefericite, medicul șef al Unității de Primiri Urgențe din Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, dr. Kacsó Jolán oferă câteva sfaturi pelerinilor așteptați la Șumuleu Ciuc cu ocazia vizitei Suveranului Pontif Papa Francisc și cu ocazia pelerinajului de Rusalii.
Pelerinii sunt sfătuiți să aducă cu ei apă, iar lângă asta pălărie de soare, umbrelă și trenci. Medicul a subliniat, este important, ca pelerinii să poartă bocanci de tură sau încălțăminte confortabile, pantofii cu toc sau sandalele nu sunt sigure pentru această ocazie și după experiența medicilor de urgență, la pelerinajele de rusalii anterioare au provocat accidente. Pentru a preveni scăderea glicemiei în timpul mersului pe jos și a așteptării, e benefic dacă aduc cu ei și puțină mâncare sau dulciuri.
Cine trebuie să ia medicamente, să le ia dimineața, așa cum este prescris – a sfătuit medicul. A propus ca bolnavii cronici și cei care suferă de o boală rară – de exemplu hemofilie – să scrie un bilețel cu diagnosticul pe care îl au, și să pună această notă în portofel, pentru ca în cazul unei urgențe, de exemplu pierderea cunoștinței, personalul medical de la fața locului să știe de ce afecțiuni suferă.
În fața altarului de la Șumuleu Ciuc, unde cu ocazia vizitei Papei Francisc vor fi stabilite sectoare pentru pelerini, în fiecare sector va fi personal însărcinat cu acordarea primului ajutor și extragerea celor care au nevoie de asistență medicală. Șeful UPU Miercurea Ciuc sfătuiește pelerinii ca după sosirea în sector să caute aceste persoane, iar în cazul unor probleme să apeleze la ei. Pelerinii vor fi asistați medical și la fața locului – spitale mobile, ambulanțe, corturi de prim ajutor – iar echipe de prim ajutor și asistență medicală de urgență vor fi plasați și în oraș și de-a lungul drumurilor de acces.
În Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc se va acorda asistență medicală de urgență și în incinta UPU și într-un spital mobil care va fi amenajat în apropierea clădirii spitalului de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
