Duminica după-amiaza s-au încheiat Zilele Spitalului din Miercurea Ciuc, ediția a VIII-a. Conform bilanțului nostru, aproximativ o mie de medici, asistenți și invitați care lucrează în domeniul sănătății au participat la evenimentul de patru zile, în cadrul căruia au avut loc o sută de prezentări profesionale medicale, de sănătate și organizare a spitalelor, patru ateliere de lucru și un concurs de cunoștințe profesionale.

În cadrul evenimentului organizat în perioada 4-7 iulie 2024 de către Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc în parteneriat cu Universitatea Sapientia, Colegiul Teritorial Harghita al Medicilor, Colegiul Medicilor Dentiști din județul Harghita, Ordinul Asistenților și Consiliul Județean Harghita, am primit multe informații științifice, cunoștințe utile, aplicabile de la lectori captivanți.

Mulțumim prezentatorilor că ne-au împărtășit cunoștințele lor, mulțumim participanților pentru interesul lor și suntem recunoscători sponsorilor noștri, datorită cărora am putut organiza și în acest an această conferința.

Duminica, pe lângă prezentările științifice și două workshopuri interesante am organizat și quiz-ul „Știi tu?”, destinat evaluării cunoștințelor profesionale a asistenților. Au participat opt echipe formate din asistenți ai secțiilor de terapie intensivă, gastroenterologie, neurologie, oncologie, medicină internă, ortopedie, neonatologie și urgențe. La finalul competiției, echipa de ortopedie a acumulat cele mai multe puncte, pe locul doi s-a clasat echipa Unității de Primiri Urgențe, iar pe locul trei echipa secției de medicină internă. Trofeul va rămâne la secția de ortopedie și va trebui câștigat de la aceștia anul viitor.

„Începutul minunii este să ne concentrăm asupra celorlalți”, a spus arhiepiscopul romano-catolic dr. Kovács Gergely sâmbătă, la biserica parohială Szent Ágoston, unde în cadrul Zilelor Spitalului a fost celebrată o liturghie pentru lucrătorii din domeniul sănătății, pacienți și familiile acestora. La liturghie, un ansamblu format din angajați ai spitalului a oferit cântece bisericești, muzică, iar colegii noștri au citit epistola și rugăciunea. Participanții au primit o imagine comemorativă cu pictura altarului viitoarei capele a spitalului. După liturghie, arhiepiscopul s-a întâlnit la o masă rotundă cu angajații spitalului, discutând despre munca lor și posibilitățile de colaborare.

Dr. Kovács Gergely a vizitat după-amiază spitalul, discutând cu pacienții de la secțiile de neurologie și oncologie, încurajându-i și oferindu-le rozarii și imagini sfinte.

Arhiepiscopul a sfințit pictura care va deveni imaginea altarului viitoarei capele din spital. Autorul acesteia este pictorul Xantus Géza. Vizita spitalului s-a încheiat cu semnarea unui acord de colaborare: acordul de colaborare dintre Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc și Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia încadrează colaborarea deja existentă.

Vineri prezentările științifice au avut rolul principal: lectorii au prezentat de dimineața până seară în sesiunea plenară, și după amiaza în cadrul a șase secțiuni, pe diverse domenii medicale, atrăgând un interes profesional considerabil.

La începerea sesiunii plenare am avut și teme legate de finanțarea spitalelor, oportunitățile de dezvoltare și problemele, precum și propunerile de soluții. Participanții au fost salutați dimineața de dr. Vitos Attila, directorul medical al spitalului, dr. Bíró László, președintele Colegiului Medicilor Teritorial Harghita și din județul Harghita și dr. Trandafir-Orbán Tímea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Dentiști din județul Harghita.

Am avut parte și de surprize: Asociația Spitalelor din Ungaria și Fundația „Trei Crai, Trei Craiese” au acordat Spitalului Județean de Urgență din Miercurea Ciuc un certificat de recunoaștere pentru măsurile sale prietenoase cu familia, pe baza propunerii juriului profesional al concursului Spital Prietenos cu Familia. Certificatul a fost înmânat managerului spitalului, dr. Konrád Judit, de către dr. Velkey György, președintele asociației și dr. Szabó Géza, membru al consiliului de conducere. Managerul a oferit diploma primită medicilor și asistentelor șefe reprezentând secțiile de neonatologie, obstetrică și pediatrie ale spitalului.

Recunoașterile au continuat și după pauza de prânz: conducerea spitalului i-a oferit profesorului dr. Benedek Imre, medic primar cardiolog și profesor universitar, o placă comemorativă pentru contribuția sa la formarea medicilor specialiști care lucrează în centrul de cardiologie intervențională din Miercurea Ciuc. Activitatea profesorului a fost apreciată și de Hajdu Gábor, deputat UDMR.

Vineri, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a primit la fel o placă comemorativă, în semn de recunoștință din partea conducerii spitalului pentru eforturile depuse în obținerea clasificării în categoria a II-a. De asemenea, Zonda Erika, președintele Consiliului de Administrație al spitalului și activitatea Consiliului de Administrație au fost apreciate cu o placă comemorativă.

Instituția a salutat cu diplome și flori angajații care se pensionează: Balássy Ildikó, director de îngrijiri, dr. Konrád Judit, manager, dr. Vitos Attila, director medical și Borboly Csaba au mulțumit pentru activitatea lor. La ceremonie, elevii de la Liceul Postliceal de Sănătate Louis Pasteur au încântat pensionarii cu cântece.

Dr. Konrád Judit, managerul spitalului consideră că Zilele Spitalului unesc și întăresc comunitatea de lucru. „Ridică, educă și ajută prin prezentările susținute, oferind motivație profesională și sper, de asemenea, umană”, a spus ea la deschiderea evenimentului, joi. În legătură cu recent obținutul statut de clasificare de categoria a II-a a spitalului, managerul a evaluat că acesta reprezintă recunoașterea profesională a muncii din ultimii ani, dar acest lucru nu este încă un moment pentru a ne relaxa. „Suntem conștienți de obiectivele noastre. Nu doar pentru noi înșine, pentru mica noastră comunitate, ci și pentru acea comunitate mai mare din care facem parte și pentru care lucrăm zilnic. Mai avem multe de făcut în această muncă. Pentru perioada următoare, comunicarea trebuie să fie cuvântul cheie. Comunicarea între noi și cu pacienții noștri. Să îmbunătățim modul în care ne adresăm unii altora, modul în care vorbim cu pacienții noștri”, a explicat ea.

În cuvântul său de bun venit, profesorul dr. Tonk Márton, rectorul Universității Sapientia, a declarat că este mândru că Zilele Spitalului se desfășoară de mulți ani la Sapientia. După cum a subliniat, cu această ocazie, au reușit să discute și despre posibilitățile de cooperare cu spitalul. El a explicat că universitatea și spitalul sunt două instituții esențiale ale regiunii, care, datorită naturii activităților lor, trebuie să colaboreze, iar în ceea ce privește natura activităților de predare și cercetare desfășurate la Sapientia, această colaborare se impune de la sine.

Profesorul dr. Velkey János György, președintele Asociației Spitalelor din Ungaria, directorul general al Spitalului de Copii Bethesda al Bisericii Reformate din Ungaria, a felicitat spitalul din Miercurea Ciuc pentru clasificarea de categoria a II-a, afirmând că aceasta este, în primul rând, o oportunitate. El a subliniat, au pus și ei accentul pe comunicare, această focusare fiind necesară și în sistemul de spitale din Ungaria, adăugând în același timp că este de mare importanță și comunicarea internă, având puterea de a oferi reînnoire prin viața comunitară, spirituală și prin relațiile umane.

Deputatul UDMR Hajdu Gábor a felicitat comunitatea de lucru a spitalului și le-a urat medicilor și asistenților stăruință în exercitarea profesiei lor.

Prima zi a Zilelor Spitalului a fost, de asemenea, ziua recunoștințelor și mulțumirilor. Conducerea spitalului a acordat o plachetă comemorativă profesorului universitar dr. Jung János, academician, membru al Academiei Române de Științe Medicale, care a acceptat funcția de coordonator metodologic al grupului de cercetare al spitalului. Profesorul dr. Velkey János György, președintele Asociației Spitalelor din Ungaria, directorul general al Spitalului de Copii Bethesda al Bisericii Reformate din Ungaria, a primit o plachetă comemorativă pentru munca sa prin care de ani de zile sprijină centrul de dezvoltare și reabilitare timpurie din Sânmartin, și astfel și pe copiii și familiile acestora care frecventează centrul.

Pe parcursul serii, șefii de secție ai spitalului au primit diplome de recunoaștere pentru secțiile spitalului. Comunitatea de lucru a spitalului a fost atunci salutată de către domnul Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, într-o intervenție online. El a vorbit despre drumul lung până la obținerea calificării de spital cu competențe înalte și a subliniat că, deși mai avem multe sarcini înainte, are încredere în comunitatea de lucru a spitalului. Conducerea spitalului a acordat o plachetă comemorativă lui Borboly Csaba și Consiliului Județean Harghita, precum și doamnei dr. Tar Gyöngyi, director executiv a Direcției de Sănătate Publică Harghita și instituției pe care o conduce, pentru activitatea depusă în obținerea clasificării de categoria a II-a. Comunitatea de lucru a spitalului a surprins-o, de asemenea, pe managerul dr. Konrád Judit cu o astfel de plachetă comemorativă.