Posturi vacante – 21 septembrie 2020

  Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, cu sediul în municipiul Miercurea Ciuc, str. Dr. Dénes László, nr.2, judeţul Harghita, în conformitate cu prevederile art.27 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, angajează până la maxim 30 de zile de la încetarea stării de alertă. Spitalul Judeţean…

Sprijin pentru medicii tineri

 

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc și Asociația pentru Județul Harghita au semnat luni, 21 septembrie un contract de colaborare. Pe baza acestuia și printr-un proiect câștigat la Fondul Bethlen Gábor, asociația va oferi sprijin pentru închirierea de locuințe de serviciu pentru șase specialiști tineri ai spitalului.

Asociația pentru Județul Harghita a câștigat 5 milioane de forinți la Fondul Bethlen Gábor și din această sumă va plăti chiria pentru șase specialiști tineri ai Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc din septembrie, anul acesta până iunie 2021. Cei șase tineri specialiști, beneficiari ai acestui sprijin locuiesc într-un imobil situat în apropierea spitalului.

fiatalorvos2
Dr. Konrád Judit, managerul spitalului cu această ocazie a afirmat că acest ajutor completează programul de locuințe de serviciu al Consiliului Județean Harghita pornit în beneficiul medicilor spitalului. „Debutul în carieră este o perioadă grea pentru toți tinerii, mai ales dacă vin la noi din alte orașe. Acest ajutor sprijină spitalul în atragerea forței de muncă specializate, a tinerilor specialiști”, a accentuat managerul.

Ziua Mondială a Siguranței Pacientului

  Ziua Mondială a Siguranței Pacientului a fost marcată și în Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc: pentru a atrage atenția asupra importanței mesajului acestei zile, joi seara clădirea spitalului a fost iluminată în culoarea portocalie. Ziua de 17 septembrie este Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a stabilit pentru anul…

Aparat de ventilație mecanică, primit în donație de către spital

 

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc a primit în donație de la Primăria Comunei Frumoasa, Composesoratul Frumoasa, Composesoratul Nicolești, Composesoratul Bîrzava și Asociația pentru Frumoasa un aparat de ventilație mecanică.

La conferința de presă organizată cu această ocazie joi, în curtea spitalului, Ferencz Tibor, primarul comunei Frumoasa a spus, au oferit pentru acest scop banii rămași în bugetul comunei după declararea pandemiei și anularea manifestărilor și evenimentelor locale. Composesoratele au sprijinit idea și au completat suma, așa au reușit să cumpere aparatul.

20200917 124118

Donația a fost mulțumită de către dr. Konrád Judit, managerul spitalului. A arătat, cei din Frumoasa au fost printre primii care și-au oferit ajutorul. „Suntem recunoscători că am primit ajutor exact atunci, când aveam nevoie de aceasta. Acum ne exprimăm mulțumirile în cuvinte, dar facem acest lucru și prin munca noastră de zi de zi, depus în folosul comunității locale” – a spus managerul. Dr. Bartha István, medicul șef al secției de terapie intensivă al spitalului a explicat, aparatul primit acum este un aparat hibrid, care poate fi folosit atât ca aparat portabil pentru transportul pacienților în stare critică, cât și ca aparat de ventilație mecanică fixă, dacă va fi nevoie de acest lucru.

Osteodensitometru în Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc

 

În județ și în majoritatea spitalelor județene nu există astfel de aparat, acestea se regăsesc mai
mult în centrele universitare și clinicile private – au subliniat specialiștii joi, la conferința de
presă unde s-a prezentat aparatul de osteodensitometrie al Spitalului Județean de Urgență
Miercurea Ciuc, pus în funcțiune în cabinetul de endocrinologie al spitalului.

oszteo4

Dr. Konrád Judit, managerul spitalului a spus, acest aparat în valoare de aproape 200 000 lei a fost
achiziționat de către spital anul trecut din acei bani pe care i-au primit cu ajutorul parlamentarilor
UDMR și a Consiliului Județean Harghita din bugetul de stat. Zece la sută din sumă a fost asigurată
de către Consiliul Județean Harghita. Managerul a atras atenția asupra faptului că aparatul poate fi
folosit și pentru screening, pentru depistarea timpurie a osteoporozei și a recomandat celor care
se încadrează în grupurile de risc să se folosească de această posibilitate.

Dr. Nelu Tătaru în județul Harghita

  S-au prezentat ministrului sănătății planurile de dezvoltare Ministrul sănătății, dr. Nelu Tătaru a efectuat o vizită în județul Harghita vineri, 28 august 2020. Cu această ocazie s-a informat despre situația instituțiilor de sănătate și i-au fost prezentate de către oficialii locali proiectele pornite pentru a dezvolta serviciile medicale și de sănătate oferite locuitorilor județului. …

Posturi vacante – 25 august 2020

  Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, cu sediul din municipiul Miercurea Ciuc, str. Dr. Dénes László, nr.2, judeţul Harghita, în conformitate cu prevederile art.27 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, angajează până la maxim 30 de zile de la încetarea stării de alertă. Spitalul Judeţean…

Programări pentru examinările prin rezonanță magnetică

  În Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc se desfășoară examinări RMN (rezonanță magnetică nucleară) în sistem ambulatoriu. Programări se pot obține de luni până vineri între orele 8-14 la numărul de telefon 0758 117661. Pentru examinarea RMN este necesară bilet de trimite de la medic de specialitate. 

Posturi vacante – 10 august 2020

  Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, cu sediul din municipiul Miercurea Ciuc, str. Dr.Dénes László, nr.2, judeţul Harghita, în conformitate cu prevederile art.27 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, angajează până la maxim 30 de zile de la încetarea stării de alertă. Spitalul Judeţean de…

Vizitarea pacienților: suspendată în continuare

Din cauza pandemiei de coronavirus este suspendată în continuare vizitarea pacienților internați în spitalul nostru. Această măsură se menține pentru siguranța pacienților și al personalului sanitar, apelăm la înțelegerea aparținătorilor și bolnavilor.  Se asigură posibilitatea trimiterii de pachete cu obiecte personale pentru pacienți, cu excepția lucrurilor perisabile. Pachete trebuie sa fie închise și etichetate cu…