Managerului spitalului, dr. Konrád Judit, i-a fost acordată distincția Márton Áron

emlekerem menedzserAnul 2020 a fost un an special și dificil, pandemia de coronavirus ne-a schimbat viața de zi cu zi și ne-a provocat să ne adaptăm la noile circumstanțe. În consecință, evenimentul anual de evaluare a Spitalului de Urgență Miercurea Ciuc a avut loc într-un format hibrid, în data de 18 decembrie, o parte a celor prezenți s-au aflat în cabinetul președintelui consiliului județean, cu respectarea reglementărilor impuse de pandemie, personalul medical participând prin intermediul platformei zoom.

Dr. Konrád Judit, managerul spitalului, a apreciat că „într-adevăr acest an  a fost un an special și dificil din cauza pandemiei, dar în ciuda acestui aspect, am reușit să aducem multe îmbunătățiri, găsind soluții în momente de criză, la care nici noi nu ne-am fi așteptat. Nici anul viitor nu va fi ușor, dar ne vom obișnui cu schimbările și vom persevera”.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, a declarat că echipa spitalului și consiliul județean au colaborat foarte mult în acest an , în primul rând în toate demersurile care au dus la îmbunătățirea activității spitalului în contextul actual al pandemiei, mulțumindu-le tuturor pentru munca depusă.

„Trebuie să continuăm să lucrăm împreună pentru dezvoltare, pentru a dota spitalul cu cele mai bune echipamente și pentru a obține categoria a 2-a. Le mulțumesc tuturor celor din linia întâi care au  fost neobosiți în lupta cu acest virus necunoscut”.

La eveniment au fost prezenți Hajdu Gábor, Attila Korodi, primarul municipiului Miercurea Ciuc, Becze István, consilier județean, Zonda Erika, președinte al consiliului de administrație al spitalului, Tar Gyöngyi, director  al Direcției de Sănătate Publică Harghita, aceștia mulțumindu-le tuturor lucrătorilor din  domeniul sănătății pentru munca depusă și sacrificiile făcute.

Aparat roentgen digital pe secția pneumologie al spitalului

Aparat roentgen nou și performant a fost dat în folosință vineri pe secția de pneumologie al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc.

rontgen digitalDr. Konrád Judit, managerul spitalului vineri, în cadrul unei conferințe de presă a prezentat, aparatul de imagistică radiologică de ultima generație a costat 1 493 000 lei, din această sumă 1 343 000 lei au fost alocate de către Ministerul Sănătății și 150 000 lei au fost asigurate de către Consiliul Județean Harghita. Aparatul roentgen digital este aparatul Apollo DRF al firmeri Villa, este mai confortabil pentru pacienți, mai sigur și poate fi dezinfectat ușor. Are monitor de rezoluție mare, este automatizat, digital, poate fi conectat la imprimantă și la dispozitive de stocare date.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita la conferința de presă a precizat, consiliul județean încearcă să fie prezent în rezolvarea provocărilor, problemelor cu care se confruntă zi de zi personalul medical. „Rezultatul obținut de către parlamentarii UDMR în alocarea fondurilor de la bugetul de stat ne ajută mult, de exemplu în acest caz trebuia să asigurăm finanțarea aparatului în procent de zece la sută și nu sută la sută. În acest fel o să avem mai mulți bani pentru investiții. Sunt sigur, că acest nou aparat va fi de folos și în clădirea nouă pentru secțiile de pneumologie și boli infecțioase, planificat a fi contsruit lângă clădirea principală al spitalului” – a spus Borboly Csaba. 

Posturi vacante – 07-11 ianuarie 2021

  Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 497/2010, coroborat cu prevederile art.185 din legea nr. 95/2006 și Ordinul nr. 1.706 din 2 octombrie 2007 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, organizează concurs pentru ocuparea funcției de asistent medical şef, în perioada 07.01.2021-11.01.2021:   ASISTENT MEDICAL…

Informații pentru programări la osteodensitometrie

În cadrul cabinetului de diabetologie al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc este disponibil examinarea de osteodensitometrie pe tot parcursul săptămânii. Examinarea se desfășoară luni între orele 8-13, marți între orele 14-18, miercuri între orele 8-13, joi între orele 14-18 și vineri între orele 8-18. Pentru cei cu asigurare de sănătate această consultație este gratuită, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau medicul de specialitate. Programări se pot obține la numărul de telefon: 0372 661 291.

Premiem activitatea de un înalt profesionalism și pentru dezvoltarea sistemului sanitar

Chirurgul toracic Adrian-Cristian Dobrică a primit premiul Mihai Eminescu al Consiliului Județean Harghita

conferinta chir toracicaConsiliul Județean Harghita împreună cu Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc acordă atenție în fiecare an sprijinirii și recunoașterii muncii medicilor și personalului sanitar din județ. În data de 10 decembrie 2020, cu ocazia conferinței online – Zece ani de chirurgie toracică în Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc, dr. Adrian-Cristian Dobrică, chirurg toracic și directorul de cercetare și dezvoltare al spitalului, a fost premiat cu premiul Mihai Eminescu.

La conferință au participat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, dr. Konrád Judit, managerul spitalului, conducerea, medicii, asistentele șefe al spitalului, reprezentanții Consiliului de Administrație și Direcției de Sănătate Publică a județului Harghita.

În deschiderea evenimentului dr. Konrád Judit, managerul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a arătat faptul că munca doctorului Adrian-Cristian Dobrică a fost și este foarte importantă și valoroasă pentru spital, nu numai prin prisma activității sale în cadrul secției de chirurgie toracică, dar și din punctul de vedere al colaborării lui cu ceilalți specialiști și colegi. ”Intervențiile chirurgicale, de foarte multe ori salvatoare de vieți, efectuate de către domnul doctor înseamnă un beneficiu real pentru pacienți, dar și pentru spitalul nostru. (…) Pentru dânsul spitalul este înainte de toate. Este prezent în viața spitalului, în sălile de operații, la urgență, la ambulatoriu și pe holuri, este prezent și faptic cât și cu sufletul” – a spus managerul.

Ajutor pentru medicii tineri

Trei tineri medici specialiști sau mutat săptămânile trecute în complexul de locuințe de serviciu realizat de către Consiliul Județean Harghita lângă Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc. La conferința de presă susținută cu această ocazie, s-a accentuat, această posibilitate înseamnă un mare ajutor pentru tinerii specialiști. Dr. Konrád Judit, managerul spitalului la conferința de presă…

Spital modular pentru zonă tampon, dat în folosință la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc a prezentat presei spitalul modular amplasat în fața clădirii principale al spitalului. Cu cele 20 de paturi aflate aici se mărește capacitatea de îngrijire al spitalului.  ”Spitalul județean nu este spital-Covid, suntem spital de urgență și trebuie să asigurăm îngrijirea proprie și…

Am sărbătorit prematurii

Ziua de 17 Noiembrie este Ziua mondială a prematurității și Ziua Națională a Copilului Prematur. Instituția noastră acordă atenție sporită acestui eveniment de ani de zile. Din cauza situației epidemiologice în acest an am organizat Ziua prematurității puțin mai diferit, prin pagina Facebook al spitalului am oferit posibilitatea unei întâlniri virtuale pentru prematurii și familiile…

Aparatură modernă de imagistică medicală

  În ultimele doi ani s-a modernizat și s-a dezvoltat aparatura de imagistică medicală al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, pe secțiile spitalului au fost puse în funcțiune aparate radiologice în valoare totală de 20 milioane lei. Cu ocazia Zilei Internaționale a Radiologiei spitalul a vorbit despre acestea în cadrul unei conferințe de presă.…

Strângere de fonduri pentru un elevator de transport pacienți

 

Este nevoie de amplasarea unui lift pentru transportul pacienților pe secțiile din Șumuleu al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, unde sunt îngrijiți pacienții cu Covid-19. Spitalul și Consiliul Județean Harghita, în a cărui subordine funcționează spitalul, nu pot efectua această investiție, clădirea fiind în proprietatea bisericii romano-catolice. De aceea vineri s-a lansat un apel pentru strângere de fonduri. Este nevoie de amplasarea unui lift pentru transportul pacienților pe secțiile din Șumuleu al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, unde sunt îngrijiți pacienții cu Covid-19. Spitalul și Consiliul Județean Harghita, în a cărui subordine funcționează spitalul, nu pot efectua această investiție, clădirea fiind în proprietatea bisericii romano-catolice. De aceea vineri s-a lansat un apel pentru strângere de fonduri. 

16.55.38