Spital modular pentru tratarea pacienților diagnosticați cu COVID-19
Au fost finalizate lucrările la spitalul modular amplasat în vecinătatea secției de boli infecțioase și pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, de la Șumuleu-Ciuc. Investiția este rezultatul bunei colaborări dintre instituțiile publice implicate și sponsori.
Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a afirmat că lucrările de construire și echipare a spitalului modular sunt rezultatul unei noi inițiative de clacă. Noua investiție a fost prezentată în cadrul conferinței de presă care a avut loc în data de 28 aprilie la Șumuleu Ciuc.
Construcția spitalului modular a fost necesară pentru a putea extinde numărul de paturi în secția de boli infecțioase, respectiv pentru pregătirea în vederea întâmpinării posibilei creșteri a numărului celor infectați cu noul coronavirus. Extensia modulară este formată din opt containere, dintre care șapte sunt grupate ca unitate de tratare a persoanelor infectate cu noul coronavirus, iar al optulea container este vestiar pentru medici şi asistenți. Spitalul modular este dotat cu echipament medical: paturi de spital, dulap, set de perfuzie, monitor funcție fiziologică, dispozitiv ECG, defibrilator. De asemenea, există aer condiționat și încălzire electrică, iar grupurile sanitare sunt complet echipate. Cele opt containere au costat în total 245 mii lei, jumătate din sumă fiind asigurată direct de consiliul județean, iar cealaltă jumătate de spitalul județean de urgență, din finanțarea alocată de consiliul județean.
„Prin intermediul acestei investiții s-a mărit capacitatea de tratare a pacienților infectați și se pot izola pacienții cu afecțiuni severe, de pacienții aflați în stadiul de recuperare. Și după ce va fi trecut pandemia, spitalul modular va fi o structură eficientă pe care o vom folosi pe viitor dat fiind faptul că în perioada epidemiilor sezonale este nevoie de mai multe paturi, numărul pacienților crescând” – a spus Konrád Judit, managerul spitalului județean.


